Cine ar putea fi liderii PNL la Senat și Camera Deputaților

Cine ar putea fi liderii PNL la Senat și Camera Deputaților
Publicat: 19/12/2016, 20:19
Actualizat: 29/03/2019, 04:59

Surse din PNL au declarat, pentru MEDIAFAX, că președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, ar putea fi noul lider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților.

Liberalii au căzut de acord ca în procesul de desemnare al liderilor de grup să țină cont de experiența parlamentară, rezultatul alegerilor, hotărând să evite cumulul de funcții în actualul Legislativ, au declarat sursele citate.

Deși Alina Gorghiu a fost vehiculată ca posibil lider al senatorilor PNL, surse din partid au precizat că aceasta s-a retras, pentru această funcție fiind vehiculați recent senatorii Ion Popa, Iulian Dumitrescu și Marius Nicoară.

Alina Gorghiu ar putea face parte din Biroul Permanent al Senatului, au precizat sursele citate.

Într-un stadiu inițial al discuțiilor a fost vehiculată și Iulia Scântei, senator de Iași, pentru a prelua conducerea grupului PNL din Senat, au declarat surse din partid, dar aceasta este la primul mandat, ceea ce nu ar fi în avantajul grupului PNL din Senat.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini din aer din timpul perchezițiilor supravegheate din elicopter, la „Academia de cerșit” din...
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O tânără își dorea șase intervenții estetice, iar chirurgul găsit online i le-a făcut pe...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Andreea Berecleanu, secretul unei forme fizice de invidiat: "Știți ce beau în fiecare dimineață?"
Greşeala pe care o fac mulţi români toamna. Poate fi fatală
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
Ea este Mia, românca care a dispărut în Italia, împreună cu fiul ei de doar...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe şeful guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Rawhi Mushtaha
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Comisia Europeană a dat ORDIN! România este obligată. Are termen două luni
Se schimbă modul în care românii fac cumpărături. Nimic nu va mai fi la fel,...
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. i-a spus fiului său, Radu Ștefan, să nu se...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Expediția de acum două secole al cărei căpitan a fost mâncat de echipaj